Pagini

joi, 25 februarie 2010

Cozonac cu nuca si mac

Lui Stefan ii place mult cozonacul, de fiecare data cand cumparam il mananca cu placere, asa ca m-am hotarat si eu sa imi incerc norocul si sa fac si eu primii mei cozonaci. Am cautat retete pe net, care sa nu fie nici asa scumpe...si am gasit pe culinar reteta postata de nico-vya, reteta de cozonaci Mariana. I-am facut, au fost foarte buni, nu chiar asa de aspectuosi, pentru ca nu i-am facut in tava de chec, ci am pus 3 cozonaci in tava de la aragaz, si s-au cam latit...dar gustul a fost bun.
 
Si acum reteta:
Pentru aluat avem nevoie de 1kg de faina (000, de preferat), eu am folosit ce am avut in casa (650), 500 ml lapte caldut, 200 grame unt topit +3 linguri ulei floarea soarelui, 3-4 galbenusuri, 200-250 g zahar, 50 grame drojdie proaspata, razatura de lamaie (eu am folosit de portocale) zahar vanilat dupa gust, 1 lingurita sare.
3 linguri de faina se oparesc cu 200 ml lapte clocotit. Trebuie sa iasa o pasta groasa, pe care sa o amestecati bine cu lingura. Se lasa sa se raceasca.
Untul se pune cu uleiul pe foc la topit, pana se aureste putin (ii da o aroma deosebita cozonacului). Apoi se toarna intr-un vas la racit.
 
Drojdia se amesteca cu o lingura de lapte si una de faina si se lasa la crescut 10 minute. 
 
Intr-un vas cerneti faina (1 kg fara cele 3 linguri), faceti o adancitura in mijloc si turnati faina oparita racita si drojdia crescuta. Pe margine puneti lingurita de sare.Apoi, adaugand treptat laptele caldut (300 ml), amestecati incet, pana se omogenizeaza aluatul. Adaugati zaharul, galbenusurile, razatura de lamaie... (Zaharul il puteti topi in prealabil in lapte, daca va este mai usor). Framantati bine totul, inmuindu-va mainile in untul topit, mai framantati...si tot asa, pana aluatul devine elastic. Apoi il acoperiti cu un prosop si il lasati la dospit cam 1ora jumate, chiar doua (isi dubleaza volumul).
 
In timp ce aluatul creste pregatiti umplutura: 450 grame nuci macinate, 3-4 albusuri, 100-150 grame zahar (depine cat de dulce vrea fiecare), 2 linguri cacao (optional), esenta de rom, razatura de lamaie. Albusurile se bat spuma cu zaharul, apoi se amesteca cu nuca macinata, cacao si esentele. Pentru umplutura de mac (am folosit doar la un cozonac), am macinat macul, l-am amestecat cu zahar pudra si l-am fiert intr-un pic de lapte. Nu va pot spune cantitatile, am facut la ochi...la o punga de 100 grame de mac am folosit cam 100 ml lapte...
Dupa ce aluatul a crescut, se imparte in bucati egale (4-6), cate vreti, se intind cu sucitorul, se pune umplutura si se ruleaza. Apoi se impletesc 2 cate 2 rulourile, rezultand 2 sau 3 cozonaci, pe care ii puneti in tava, si ii mai lasati si aici la crescut vreo 20 de minute.

 
  
Nu am mai precizat ca ungeti tava inainte, bineinteles. Inainte de a baga tava la cuptor se ung cozonacii cu galbenus de ou si se presara zahar.
Se lasa la cuptor la 180 grade circa 45-50 de minute. Daca sunt destul de rumeni pe deasupra dar nu sunt copti, puteti sa puneti peste ei folie de aluminiu.
Sa aveti pofta buna. 

 
 

marți, 23 februarie 2010

Tort inima

Am uitat sa va arat tortul de Valentine's day...uite-l!
 
 Blatul este cel de negresa de aici, doar ca am folosit 3 oua si jumatate de cantitate, iar zaharul l-am caramelizat prima oara, deci a fost un fel de blat de zahar ars.
Crema a fost moouse de ciocolata cu caramel. Am pus pe foc 250 ml frisca lichida, am topit in ea 300 grame  ciocolata cu cream caramel. Am amestecat bine pana s-a topit, apoi am dat deoparte sa se raceasca. Dupa ce s-a racit am mixat compozitia, apoi am amesecat-o cu 100 ml frisca batuta.
Pe deasupra am decorat cu un jeleu dintr-o budinca de capsuni si 300 ml suc de coacaze, iar pe margini am folosit frisca.

joi, 18 februarie 2010

Am copil mare! Am inceput gradinita!

Va anunt ca am copil mare, am intrat intr-o noua perioada, cea a gradinitei. Azi a fost a treia zi de camin, si prima in care a plans. Din cate mi-au spus bonele e cuminte la camin, mananca, doarme, asculta....doar cand merg dupa el se supara...in prima zi cand i-a spus bona ca a venit mami a inceput sa planga, si ma strangea in brate si plangea in hohote...saracu, cred ca a crezut ca l-am abandonat acolo....Apoi a doua zi cand l-am chemat s-a pus cu capul pe scaun, s-a suparat, ...azi la fel...Dar in primele doua zile s-a uitat doar dupa mine, nu a plans, insa azi dimineata, surpriza! a inceput sa se agate de mine si sa planga...nu scene, tipete si alte alea, doar plangea asa innecat...dar dupa ce am iesit din sala de clasa a incetat imediat cu plansul.
Ce ma bucura insa e ca ii place, nu mi-a zis niciodata ca nu vrea sa mai mearga la camin...e bine acolo, doar ca ar fi si mai bine daca ar sta si mami cu el..:)

vineri, 5 februarie 2010

Tort "Cutie cadou"

 
Acest tort este pentru o domnisoara de 15 ani, careia ii plac mult cadourile. Si-a dorit un tort imbracat in frisca, si m-am gandit ca un tort sub forma de cadou impachetat i-ar placea. Funda este din pasta de lapte praf.
  

Blatul este cel de negresa, reteta de la Carmen. Avem nevoie de: 6 oua, 1/2 margarina, 2 cani de zahar, 3 linguri cacao, 1 cana si jumatate faina, 1 praf de copt, 10 linguri apa.
Zaharul, apa si cacao se pun a fiert. Se dau 2-3 clocote, apoi se stinge focul si se adauga margarina. Se amesteca bine si se lasa la racit. Intre timp se separa ouale si se bat alnusurile spuma cu un praf de sare. 



Dupa ce s-a racit compozitia de zahar si cacao se adauga galbenusurile, faina si praful de copt. Se amesteca bine, apoi se adauga albusurile.

Se toarna compozitia in tava tapetata cu foaie de copt si se coace la 180 de grade circa 30 de minute (depinde de cuptor).
Crema este ganache de ciocolata cu lapte cu menta. Avem nevoie de 400 ml frisca lichida, 500 g ciocolata cu lapte si 2-3 linguri sirop de menta.
Frisca se pune intr-o cratita pe foc, si cand este fierbinte se adauga ciocolata facuta bucatele. 

Se amesteca pana se topeste ciocolata, se adauga siropul de menta si se amesteca bine pana se omogenizeaza. Se pune la rece pentru cateva ore, de preferat de seara pana dimineata (sau invers, in cazul meu am facut crema dimineata). Dupa ce a stat la rece, se mixeaza compozitia.
Asamblare: Blatul se taie in 3, iar crema se pune intre blaturi. Uitati aici o sectiune
 
Se decoreaza dupa preferinta. Este foarte bun, blatul nu mai trebuie insiropat, iar crema are un gust racoritor, dar de menta.